• Acasă
  • /
  • Nutriție
  • /
  • „Nutriție pentru SuperEroi”: Ateliere educaționale la Cluj pentru copiii din clasa a IV-a
20 februarie, 2023 19:07

Asociația Medicover organizează în Cluj-Napoca și Ploiești atelierele educaționale „Nutriție pentru SuperEroi” cu sprijinul nutriționiștilor. George Istrate, directorul Asociației Medicover, și Erika Deac, nutriționist dietetician, au oferit la Reporter Medical detalii despre aceste ateliere. Vă invităm să urmăriți emisiunea.

Lansat în septembrie 2018 în Cluj-Napoca, Programul „ȋnCerc” de prevenție a diabetului zaharat de tip 2 (DZ2) și a bolilor civilizației la copii, este implementat în România de Asociația Medicover. Programul le-a oferit participanților, aproape 3.700 de elevi de 10-12 ani din Cluj-Napoca și peste 4.500 din Ploiești, suport activ pentru conștientizarea și prevenția riscului de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (DZ2). Îmbunătățirea stilului de viață, prin cele două componente: o nutriție adecvată și activitate fizică susținută a fost, de asemenea, promovat.

Dacă segmentul de beneficiari vizat inițial era format din elevi cu vârste între 10 și 12 ani (înscriși în clasa a V-a), acesta a devenit mai cuprinzător în 2022.

Astfel, în prezent, până în luna ianuarie 2023, în Programul „ȋnCerc” se pot înscrie toți copiii cu vârste între 8 și 14 ani, alături de familiile lor. Motivul din spatele deciziei este unul cât se poate de simplu: formarea micuților ce vor deveni adulții sănătoși de mâine, sprijiniți de întregul mediu familial, în cadrul căruia vor fi adoptate și promovate obiceiuri alimentare benefice.

DEspre autor

Aceasta stire a fost preluata de catre un redactor al Reporter medical, prima televiziune online cu specific medical din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
24 octombrie, 2025
Dieta ketogenică: protejează-ți creierul și previne Alzheimer
16 noiembrie, 2023
Top 5 reguli pentru a slăbi sănătos
17 octombrie, 2023
4 000 de beneficiari ai atelierelor gratuite „Nutritie pentru SuperEroi”, in Cluj-Napoca si Ploiesti
22 septembrie, 2023
Află cum să rămâi sănătos și în formă până la adânci bătrâneți VIDEO
29 august, 2023
Zahărul se ascunde în mai multe alimente decât îți poți imagina – INVITAT prof Dan Vodnar

Cancerul schimbă viața unui om și a întregii sale familii. Dincolo de diagnostic și tratament, ...

Panglica roz de la Cluj, sute de povești ale supraviețuitorilor în lupta cu cancerul

Omul modern mănâncă din mult mai multe motive decât foamea reală: pentru confort, pentru o ...

De ce mâncăm când nu ne este foame? Dietetician Sigina Pop, despre lupta cu obezitatea

Înțelegerea tulburărilor mintale: Ghid esențial de la expertul Simona Ștefan. În cadrul emisiunii Reporter Medical, ...

Tulburări Mintale: Ghid esențial oferit de psihoterapeutul Simona Ștefan, UBB

Vaccinarea anti-HPV îi protejează atât pe fete, cât și pe băieți împotriva unor infecții care ...

Vaccinul anti-HPV: protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți. Cum îi încurajează UBB pe tineri să se vaccineze

Cluj-Napoca găzduiește prima panglică umană împotriva cancerului din România. Aproximativ 300 de oameni se reunesc ...

Prima panglică umană împotriva cancerului din România, la Cluj Napoca

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Alegerile de astăzi pot influența felul în ...

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Dr. Corina Lucaci, despre longevitate

Revoluția biomaterialelor în medicina regenerativă: De la inginerie tisulară la soluții inovatoare. Ingineria tisulară, un ...

Cercetare de top la UBB: regenerare osoasă cu ajutorul particulelor de aur

Profesorul Petru Mircea povestește, în podcastul realizat de Raul Chiș la Reporter Medical, despre viața ...

Poveștile din „Alb și negru. Medic în Valea Jiului”, de Petru Mircea
Success message!
Warning message!
Error message!