Publicat: 24 noiembrie, 2022 18:00
Actualizat: 13 noiembrie, 2023 13:45

Cu toții am experimentat durerea în gât. Acea senzație de iritație, inflamație, mâncărime, chiar durere combinată cu dificultăți la înghițire. Este sezonul rece și din păcate foarte mulți copii sunt afectați de infecții ale tractului respirator, care de cele mai multe ori debutează cu durere în gât.

L-am invitat la ReporterMedical.ro pe dr. Gabriel Domnariu, medic primar pediatru, pentru a ne spune cum să gestionăm eficient durerea în gât astfel încât cei mici să treacă cât mai ușor peste acest disconfort.

Care sunt cauzele cele mai frecvente ale durerii în gât?

Majoritatea durerilor în gât sunt de cauză infecțioasă. Asta înseamnă că un microb, un virus sau o bacterie se localizează acolo. Cele mai frecvente dureri în gât sunt de cauză virală.

Cu unele virusuri nu știm cum să ne luptăm, așa că imunitatea este foarte importantă. Un organism sanătos reacționeză și învinge boala în câteva zile.

Este important să administrăm un antiseptic local ?

Dacă administrăm de la început un medicament antiinflamator sau antipiretic, în cazul unei infecții virale, acest lucru va face mai tolerabilă suferința copilului. De asemenea administrarea unui antiseptic local la începutul bolii poate influența cantitatea de virus și copilul poate face o formă de boală mai ușoară.

Administrarea unui antiviral, în cazul gripei, dacă se face de la începutul apariției primelor simptome, va oferi șansa pacientului la n parcurs mai ușor.

Infecție virală sau bacteriană?

Medicul uneori își poate da seama din aspectul faringelui dacă este infecție virală sau bacteriană. De exemplu, în infecția cu streptococ, gâtul este de culoare roșu intens, uneori sunt puncte hemoragice pe cerul gurii.

Este foarte importantă identificarea în laborator sau prin teste rapide a bacteriei implicate în durerea în gât. De exemplu, unii medici indentifică prin teste rapide, la cabinet, infecția cu streptoc.

Infecția cu steptococ este foarte important să fie tratată la timp deoarece pot să apară infecții cu streptococ în alte zone ale corpului după un interval mai lung de timp, care pot avea complicații severe. 5% dintre elevi sunt purtători de streptococ și nu prezintă simptome evidente, care să îi deranjeze.

Ce facem când copilul are puroi în gât?

Puroiul în gât este o complicație cu potențial sever. Copiii nu se simt bine, este prezentă febra și durerea puternică în gât, uneori copiii refuză lichidele și mâncarea și se pot deshidrata fiind nevoie de spitalizare.

Recomandarea domnului doctor Butnariu este prezentarea într-un timp cât mai scurt la medic. Medicul va decide planul de tratament.

Tratamente de iarnă anti-răceală

Principala recomandare a domnului doctor este administrarea de vitamina D , C și Zinc care au rol dovedit în imunitate.

De asemenea, un echilibru bun al florei intestinale scade numărul și severitatea infecțiilor respiratorii.

Cât timp sa tolerăm durerea în gât?

Dacă știm că este un context de viroză de exemplu la școală sau gradiniță, sunt mai multe cazuri de viroză, o putem trata acasă cu un antiseptic și un antiinflamator.

Dacă sunt suspiciuni de infecție cu streptococ sau mononucleoză cu ganglion inflamați, se recomandă să vă adresați medicului.

Cât timp să tolerăm febra?

Febra este un răspuns de apărare și nu face diferența între o infecție virală sau bacteriană.

Nu mergem la medic imediat ce copilul nostru are febră, în general putem tolera febra 2 sau 3 zile iar dacă nu cedează după acest interval , ne adresăm medicului.

Recomandarea farmacistului

Cu un gust extrem de plăcut vă recomand de la primele simptome de durere în gât, răgușeală, tuse uscată Fiorda junior, comprimate gumate care conțin extract natural de Lichen islandez cu rol emolient și de îndepărtare a agenților agresori de la nivelul mucoasei gâtului.

DEspre autor

Ioana Gabor este farmacist, doctor în științe medicale. După ce a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj, își practică cu pasiune profesia și oferă cele mai bune sfaturi medicale pacienților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 mai, 2024
Terapia cu bioenergie și aplicațiile ei – invitat Deák Albert
25 iulie, 2023
Remedii naturiste în alergiile sezonului cald
21 iulie, 2023
Modalități naturale de a scăpa de constipație
29 mai, 2023
Hipertensiune: remedii naturiste
9 mai, 2023
Ce înseamnă depresie?

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de ...

Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, noua facultate a UBB

„Românul este ca un marocan care vorbește română”, crede dr. Mohammed Zejly, care a venit ...

Mohammed Zejly, un medic din Maroc la Cluj: „Românul este ca un marocan care vorbește română”

EXPERIENȚĂ EXTREMĂ: Un clujean a slăbit 15 kilograme după un post cu apă de 21 ...

EXPERIENȚĂ EXTREMĂ: Un clujean a slăbit 15 kilograme după un post cu apă de 21 de zile

Dr. Sebastian Cosmin Surugiu, Medic Primar Ginecolog la Spitalul Ares din Cluj-Napoca, a explicat pentru ...

Embolizarea fibromului uterin, explicată de Dr. Cosmin Surugiu, Spitalul Monza Ares Cluj

Screeningul pentru cancerul de colon este esențial pentru detectarea timpurie a polipilor, reducerea riscului de ...

Dr. Voicu Mercea, Spitalul Regina Maria din Cluj: Când e indicată colonoscopia pentru a preveni cancerul de colon?

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)

Dr. Ștefan Moț, medic primar Cardiolog la Spitalul Monza Ares din Cluj a explicat într-un ...

Dr. Ștefan Moț, despre procedura de reparare transcateter a insuficienței mitrale

Invitatul nostru de astăzi, dr. Alexandru Necula, medic primar chirurgie generală la Spitalul Regina Maria ...

Litiaza biliară: Când se intervine chirurgical? Ce răspunde dr Alexandru Necula
Success message!
Warning message!
Error message!