Dansul arăta membrilor sexului opus că ești în formă, puternic și bine coordonat.
Conform unor definiții, dansul este un comportament unic al speciei umane. Cele mai vechi instrumente muzicale datează de acum 45.000 de ani. Dansul pare să fie strâns legat de însăși morfologia și funcția creierului nostru. Conform unor definiții, dansul este un comportament unic al speciei umane. Și una destul de ciudată, dacă o privim dintr-un punct de vedere pur biologic sau evoluționist, potrivit siteului 20minutos.es, relatează News.ro.
Antropologii, care studiază comportamentul uman prin intermediul diferitelor culturi, au propus diferite teorii cu privire la originea și obiectivele dansului, deși nu există un consens cu privire la care dintre ele este corectă.
Cu privire la această întrebare, biologul Caroline Williams explorează câteva dintre posibilități în cartea sa „Mișcă-te!” (Planeta, 2023) și se întreabă, de asemenea, despre procesele cerebrale care sunt declanșate de această activitate unică.
Dansul, o formă de afișare menită să asigure supraviețuirea
Astfel, potrivit acestui expert, „unii sugerează că dansul a început ca o formă de narațiune fizică. Alții insistă asupra faptului că este o formă de afișare, pentru a arăta membrilor sexului opus că ești în formă, puternic și bine coordonat, că ai, pe scurt, ceea ce îți trebuie pentru a supraviețui în sălbăticie”.
Dar, spune aceasta, „toată lumea este de acord că dansul face parte din repertoriul nostru de mișcare de când stăm pe picioare.
Cele mai vechi dovezi sigure provin din picturile rupestre vechi de 9.000 de ani găsite într-o peșteră din India, care arată un grup dansând, dar știm că oamenii produceau muzică (și probabil dansau pe muzică) cu mult înainte de acest moment.
Cele mai vechi instrumente muzicale datează de acum 45.000 de ani.
Avem această capacitate de a dansa încă de la naștere
În opinia ei, dansul pare să fie strâns legat de însăși morfologia și funcția creierului nostru. „Capacitatea de a percepe ritmul și de a reacționa la el este încorporată în noi de la naștere”, spune ea.
Studiile efectuate pe copii de doi și trei ani arată că, dacă activitatea lor cerebrală este înregistrată cu ajutorul unor electrozi fixați pe scalp în timp ce ascultă un ritm regulat și un sunet este omis în mod neașteptat, creierul lor reacționează într-un mod care sugerează că au observat absența.
„Bebelușii în vârstă de cinci luni dau deja semne că se mișcă pe muzică, o abilitate care începe să semene cu dansul, pe măsură ce dobândesc mai mult control voluntar asupra corpului lor. De asemenea, este clar că, de la cea mai mică vârstă, mișcarea în ritmul muzicii provoacă senzații plăcute”, mai adaugă aceasta.
Dansul ajută creierul să împărtășească informații
La vârsta adultă, aceste procese legate de capacitatea noastră de a dansa se dezvoltă pe deplin.
„Datorită legăturii dintre sunet și mișcare în creier, urmărirea unui ritm cu corpul nu este doar plăcută, ci necesită un efort redus”, susține Caroline Williams.
„Studiile cu ajutorul tehnicilor de imagistică cerebrală arată că, atunci când auzim muzică, indiferent dacă ne mișcăm sau nu, regiunile responsabile de planificarea mișcării sunt activate în același timp cu cele implicate în procesarea sunetului”, spune Williams.