• Acasă
  • /
  • Stiri
  • /
  • Două transplanturi de cord, în două zile, la Târgu Mureş
20 aprilie, 2023 08:46

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, anunţă, miercuri seară, că s-au făcut două transplanturi de cord, în două zile. Prima operaţia a fost la un pacient de 30 de ani, iar a doua la o studentă la Medicină, de 24 de ani. Tânăra a primit inima unei adolescente de 16 ani care a fost implicată într-un accident rutier, potrivit News.ro.Transplanturi de cord la Targu Mures

”Două transplanturi de cord, în două zile. Săptămâna luminată a adus viaţă la Târgu Mureş. Din nou”, anunţă, miercuri seară, medicul Horaţiu Suciu.

Potrivit acestuia, un pacient clujean, în vârstă de 30 de ani, era internat de două luni la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la IUBCvT Târgu Mureş.

”Am încercat diferite variante care să îi amelioreze starea, însă parcă nu se arăta soluţia salvatoare. A venit însă în marţea de după Paşti. Un donator de 50 ani aflat în Bucureşti este cel de la care a fost prelevat cordul care i-a dat tânărului clujean speranţa şi viaţa. Stăteam, după transplant, în biroul meu de la Institut, bucuros că zilele acestea au fost într-adevăr bune, măcar pentru un om din 8 miliarde”, a mai scris pe Facebook medicul.

Acesta a adăugat că în aceeaşi seară a sunat din nou telefonul.

”Un accident de la Baia Mare provocase decesul unei fetiţe de 16 ani. Cumplită, de neînchipuit durerea familiei, care a avut bunătatea de a-şi transforma tragedia în viată. Şi astfel, o domnişoară de 24 de ani, a primit astăzi mai tânărul cord. Ea este absolventă de Medicină şi până acum câteva ore nu îşi alesese specializarea pentru Rezidenţiat. Nu ştiu care va fi până la urmă aceasta, dar sigur ea va fi medic şi va salva alte vieţi”, a mai scris medicul.

Acesta a transmis mulţumiri colegilor săi: ”Mă gândesc la colegii mei. Am realizat, împreună cu ei, două transplanturi de cord, în două zile. Nu ştiu dacă sunt eroi, dar sigur sunt ca un vânt puternic ce au suflat în velele navei vieţii unor oameni care au în faţă noi orizonturi. Mă înclin în faţa lor”.

De asemenea, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a transmis un mesaj pentru cei care au decis să doneze organele celor dragi: ”Celor care au avut puterea de a dona cordul membrilor decedaţi ai familiilor lor, le mulţumesc. Sunt surorile şi fraţii de viaţă, care au donat speranţa şi au desăvârşit iubirea de oameni”.

DEspre autor

Aceasta stire a fost preluata de catre un redactor al Reporter medical, prima televiziune online cu specific medical din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 noiembrie, 2023
Deputatul Achimaș-Cadariu explică cât rău fac medicii care taxează la privat analizele făcute la stat
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF Cluj – nu a avut contracandidat
22 noiembrie, 2023
Deputatul Achimaș-Cadariu cere pedepse mai aspre pentru medicii care taxează la privat analizele făcute la stat
17 noiembrie, 2023
Din punct de vedere medical, prematurii au mai multe riscuri
6 noiembrie, 2023
Parteneriat strategic între UBBMed și Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică cât rău fac medicii care taxează la privat analizele făcute la stat

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al ...

Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF Cluj – nu a avut contracandidat

Deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu vrea înăsprirea pedepselor pentru medicii care taxează la privat analizele ...

Deputatul Achimaș-Cadariu cere pedepse mai aspre pentru medicii care taxează la privat analizele făcute la stat

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) este lideră într-un proiect european inovator de integrare și dezvoltare a domeniilor ...

UBB câștigă un proiect de 5 milioane de euro pe Sănătate

Dr. Camelia Vidra, Medic Primar Neonatologie, Spital Cluj REGINA MARIA a subliniat că din punct ...

Din punct de vedere medical, prematurii au mai multe riscuri

Coordonatorul UBB Med, profesorul Răzvan Cherecheș, a anunțat în exclusivitate la Reporter Medical că Universitatea ...

EXCLUSIV Prof Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți și o școală de vară de medicină

Dr. Adrian Copcea, medic primar diabet zaharat, nutritie și boli metabolice a prezentat în studioul ...

Top 5 reguli pentru a slăbi sănătos

O banală infecție pentru majoritatea, COVID 19 poate fi problematică pentru anumite categorii de persoane, ...

Prof. Răzvan Cherecheș, UBB Med: Există o categorie de persoane pentru care COVID 19 e în continuare un pericol
Success message!
Warning message!
Error message!