• Acasă
  • /
  • Stiri
  • /
  • Modă periculoasă printre femei: Fac abuz de un medicament antialergic pentru a-şi face fesele „mai mari”
8 aprilie, 2023 14:05
Femeile fac abuz de un medicament antialergic pentru a-şi face fesele "mai mari" FOTO: Pixabay
Femeile fac abuz de un medicament antialergic pentru a-şi face fesele „mai mari” FOTO: Pixabay

Visează la un corp în formă de clepsidră, ca al lui Kim Kardashian. Pe reţelele sociale, femeile care se cred „prea slabe” laudă meritele unui medicament antialergic pe care îl folosesc pentru a lua rapid în greutate şi mai ales pentru a le face „fese”, ignorând riscurile asociate acestei utilizări abuzive, scrie News.ro. E un fel de Ozempic pe invers, medicamentul antidiabetic care a devenit o problemă la nivel internaţional după ce a fost folosit în mod excesiv pentru a pierde în greutate.

Pe Instagram, TikTok sau Youtube, îşi spun „skinny” (slăbănoage). Aceste tinere sunt obsedate să aibă „forme”, adică fese şi sâni mai mari. Şi reuşesc asta cu ajutorul unui medicament pentru care în Franţa nu este nevoie de reţetă şi costă mai puţin de 10 euro o cutie: Periactin (de la laboratorul Teofarma), relatează AFP. „Eu, care nu prea mâncam, acum mi-e foame tot timpul, chiar şi în pat mănânc”, spune una dintre aceste tinere. „Funcţionează foarte bine, te îngraşă imediat”, arată ea.

Fotografii înainte şi după administrarea acestui medicament arată, într-adevăr, creşteri spectaculoase în greutate în doar câteva săptămâni. Problema este că Periactin (al cărui ingredient activ este ciproheptadina) nu este un supliment alimentar, ci un medicament pentru persoanele cu alergii.

Într-un comunicat de presă transmis la sfârşitul lunii martie, Societatea Franceză de Farmacologie şi Terapeutică (SFPT) a avertizat asupra acestui fenomen, considerând că „raportul beneficiu/risc al ciproheptadinei ar trebui reevaluat în vederea retragerii autorizaţiei de introducere pe piaţă sau, cel puţin, a înscrierii sale pe o listă cu reţetă obligatorie”.

Ciproheptadina este un „medicament foarte vechi, comercializat în Franţa încă din anii 1960”, care între timp a fost înlocuit de molecule mult mai eficiente şi care nu mai este prescris, a explicat pentru AFP doctorul Laurent Chouchana, membru al SFPT. Până în 1994, acest medicament era indicat „pentru stimularea apetitului la pacienţii cu apetit redus însoţit de scădere în greutate”, indicaţie care a fost retrasă din cauza unei balanţe beneficiu/risc prost evaluate, a precizat el. Moleculele care acţionează asupra greutăţii sunt monitorizate în special pentru potenţialul lor abuz, adaugă doctorul Chouchana, după exemplul antidiabeticului Ozempic, utilizat în scop de slăbire.

KIM KARDASHIAN, ca model

Reprezentanţii farmaciilor chestionaţi de AFP asigură că nu îl vând decât „foarte rar”, dar medicamentul este accesibil şi pe internet, unde achiziţionarea sa este deseori însoţită şi de cumpărarea alor ajutoare pentru creşterea în greutate, precum seminţele de schinduf, potrivit site-urilor consultate de AFP.

Agenţia franceză pentru medicamente (ANSM) nu este în măsură să măsoare o „creştere a vânzărilor”, a declarat aceasta pentru AFP, dar efectuează în prezent o analiză a situaţiei, pe baza căreia va lua în considerare „acţiuni graduale” pentru a limita fenomenul, dacă va fi necesar.

Anul trecut, ANSM alertase deja profesioniştii din domeniul sănătăţii cu privire la „o utilizare neconformă şi potenţial periculoasă a ciproheptadinei ca orexigen (stimulent pentru pofta de mâncare), pentru a induce o creştere în greutate în scopuri estetice”.

Echipa doctorului Chouchana a fost cea care a scos la iveală această tendinţă, alertată de internauţi. „Am descoperit ucenici vrăjitori care dădeau reţete medicale incredibile, cu scopul de a arăta ca (vedeta de reality show) Kim Kardashian, la limita practicării ilegale a medicinei”, spune medicul.

O utilizatoare de TikTok a mărturisit: „Am avut încredere în fete, nici măcar nu m-am dus la medicul de familie, l-am încercat”.

CONSECINŢE ALE FOLOSIRII EXCESIVE

Consumul de ciproheptadină nu este lipsit de consecinţe: provoacă „de cele mai multe ori” somnolenţă, dar uneori şi convulsii, halucinaţii şi efecte mai grave, cum ar fi probleme hepatice, sanguine şi cardiace, mai ales dacă există un supradozaj, ceea ce este cazul dacă ne uităm la dozele propuse în videoclipurile de pe internet, spune doctorul Chouchana.

În videoclipurile de pe internet, utilizatoarele se plâng că „dorm tot timpul” din cauza Periactinului sau că „le doare burta”.

Înainte de apariţia reţelelor sociale, în anii 2000, utilizarea abuzivă a ciproheptadinei fusese semnalată în Africa. Într-un studiu ştiinţific realizat în Republica Democrată Congo în 2011, au fost observate cazuri de obezitate, în special pentru că oamenii deveniseră dependenţi de ciproheptadină.

DEspre autor

Aceasta stire a fost preluata de catre un redactor al Reporter medical, prima televiziune online cu specific medical din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 noiembrie, 2023
Deputatul Achimaș-Cadariu explică cât rău fac medicii care taxează la privat analizele făcute la stat
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF Cluj – nu a avut contracandidat
22 noiembrie, 2023
Deputatul Achimaș-Cadariu cere pedepse mai aspre pentru medicii care taxează la privat analizele făcute la stat
17 noiembrie, 2023
Din punct de vedere medical, prematurii au mai multe riscuri
6 noiembrie, 2023
Parteneriat strategic între UBBMed și Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică cât rău fac medicii care taxează la privat analizele făcute la stat

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al ...

Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF Cluj – nu a avut contracandidat

Deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu vrea înăsprirea pedepselor pentru medicii care taxează la privat analizele ...

Deputatul Achimaș-Cadariu cere pedepse mai aspre pentru medicii care taxează la privat analizele făcute la stat

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) este lideră într-un proiect european inovator de integrare și dezvoltare a domeniilor ...

UBB câștigă un proiect de 5 milioane de euro pe Sănătate

Dr. Camelia Vidra, Medic Primar Neonatologie, Spital Cluj REGINA MARIA a subliniat că din punct ...

Din punct de vedere medical, prematurii au mai multe riscuri

Coordonatorul UBB Med, profesorul Răzvan Cherecheș, a anunțat în exclusivitate la Reporter Medical că Universitatea ...

EXCLUSIV Prof Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți și o școală de vară de medicină

Dr. Adrian Copcea, medic primar diabet zaharat, nutritie și boli metabolice a prezentat în studioul ...

Top 5 reguli pentru a slăbi sănătos

O banală infecție pentru majoritatea, COVID 19 poate fi problematică pentru anumite categorii de persoane, ...

Prof. Răzvan Cherecheș, UBB Med: Există o categorie de persoane pentru care COVID 19 e în continuare un pericol
Success message!
Warning message!
Error message!