• Acasă
  • /
  • Reportaj
  • /
  • Pacienții cu autism vor beneficia de acces extins la servicii de terapie specializate
Publicat: 29 decembrie, 2022 11:51
Actualizat: 30 octombrie, 2023 10:29

Guvernul a introdus un nou subprogram național de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, printr-o hotărâre aprobată în ultima ședință a Executivului.

Pacienții cu autism
Guvernul a introdus un nou subprogram naţional de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. FOTO: Pixabay.com

Actul normativ reprezintă legislație secundară la o ordonanță de urgență aprobată în luna noiembrie, care a modificat și completat Legea nr. 95/2006 (privind reforma în domeniul sănătăţii) și Legea nr. 151/2010 (privind serviciile specializate integrate adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate).

“Subprogramul naţional de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist vizează dezvoltarea de abilităţi cognitive şi competenţe emoţionale, dezvoltarea limbajului şi comunicării sociale, gestionarea comportamentelor patologice şi înlocuirea acestora cu comportamente adecvate vârstei, cu scopul creşterii funcţionalităţii persoanei cu TSA”, a precizat Executivul, într-un comunicat.

Noul act normativ reglementează și relația contractuală directă dintre unitățile de specialitate şi casele de asigurări de sănătate pentru finanţarea noului subprogram, prin stipularea obligaţiilor, sancţiunilor, precum şi condiţiile de reziliere, încetare şi suspendare a contractelor.

De altfel, ordonanța conține și precizări referitoare la intervențiile de sănătate specializate adresate persoanelor diagnosticate cu TSA.

Astfel, serviciile conexe actului medical pot fi furnizate doar de psihologi cu drept de liberă practică atestați în specialitățile profesionale – psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologie educatională, consiliere școlară și vocațională, psihopedagogie specială – care fac obiectul unui subprogram în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

DEspre autor

Narcisa Pop are 15 ani de experienţă în jurnalism TV, presă scrisă și comunicare. A lucrat ca reporter, redactor, producător şi realizator de emisiuni la NCN, TVR, Transilvania Live și Digi24. Este absolventă a Facultății de Litere și a celei de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
27 iunie, 2025
Digitalizarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca: Modernizarea Infrastructurii Medicale prin Fonduri PNRR
30 mai, 2025
UBB și-a inaugurat Facultatea de Științe Medicale – Mesajul ministrului Daniel David pentru UMF
24 aprilie, 2025
Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, noua facultate a UBB
14 februarie, 2025
COMUNICAT DE PRESĂ: Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a investit în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale
5 februarie, 2025
Institutul Oncologic din Cluj a dublat capacitatea de tratament pentru bolnavii care vin la chimioterapie

Cancerul schimbă viața unui om și a întregii sale familii. Dincolo de diagnostic și tratament, ...

Panglica roz de la Cluj, sute de povești ale supraviețuitorilor în lupta cu cancerul

Omul modern mănâncă din mult mai multe motive decât foamea reală: pentru confort, pentru o ...

De ce mâncăm când nu ne este foame? Dietetician Sigina Pop, despre lupta cu obezitatea

Înțelegerea tulburărilor mintale: Ghid esențial de la expertul Simona Ștefan. În cadrul emisiunii Reporter Medical, ...

Tulburări Mintale: Ghid esențial oferit de psihoterapeutul Simona Ștefan, UBB

Vaccinarea anti-HPV îi protejează atât pe fete, cât și pe băieți împotriva unor infecții care ...

Vaccinul anti-HPV: protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți. Cum îi încurajează UBB pe tineri să se vaccineze

Cluj-Napoca găzduiește prima panglică umană împotriva cancerului din România. Aproximativ 300 de oameni se reunesc ...

Prima panglică umană împotriva cancerului din România, la Cluj Napoca

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Alegerile de astăzi pot influența felul în ...

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Dr. Corina Lucaci, despre longevitate

Revoluția biomaterialelor în medicina regenerativă: De la inginerie tisulară la soluții inovatoare. Ingineria tisulară, un ...

Cercetare de top la UBB: regenerare osoasă cu ajutorul particulelor de aur

Profesorul Petru Mircea povestește, în podcastul realizat de Raul Chiș la Reporter Medical, despre viața ...

Poveștile din „Alb și negru. Medic în Valea Jiului”, de Petru Mircea
Success message!
Warning message!
Error message!