• Acasă
  • /
  • Reportaj
  • /
  • Cum poți preveni un infarct: 7 simptome care apar cu o lună înainte
Publicat: 23 noiembrie, 2022 09:21
Actualizat: 13 noiembrie, 2023 13:51

Bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial. Un studiu recent efectuat de oamenii de știință de la Universitatea Arkansas din Statele Unite, publicat în revista Circulation, a descoperit care sunt simptomele care pot apărea înaintea unui atac de cord. Cercetătorii au descoperit că 95% dintre pacienții care au participat la studiu, și care au suferit un atac de cord, au experimentat un set comun de simptome cu aproximativ o lună înainte.

Cum poți preveni un infarct
Bolile de inimă, principala cauză de deces la nivel mondial. FOTO: pixabay.com

Cele 7 simptome descoperite de experți sunt tulburările de somn, dificultățile de respirație, brațe sau picioare slabe/grele, indigestie, anxietate, pierderea poftei de mâncare și schimbări în procesele gândirii.

48% dintre participanții la studiu au susținut că au suferit de tulburări de somn înainte de atacul de cord, în timp ce 42 % au observat dificultăți de respirație. 39% au avut crize de indigestie, iar 35,5% au raportat simptome de anxietate.

Mai puțin de un sfert dintre cei care au luat parte la studiu au raportat brațe sau picioare slabe sau grele și puțin peste o cincime au constatat că aveau o pierdere a poftei de mâncare. Aproape 24% dintre participanți au susținut că au experimentat o schimbare în gândirea lor.

Fumatul, excesul de greutate, consumul de alcool și diabetul, printre factorii de risc

Medicii mai spun că alte simptome ale bolilor cardiovasculare ar putea fi lipsa de aer și palpitațiile. Acestea pot duce la anxietate, transpirații fierbinți, amețeli, senzație de leșin, precum și oboseală.

Toate semnele că organismul nu primește suficient oxigen. În timp ce durerea în piept este cel mai frecvent simptom, pot apărea și altele, cum ar fi dificultăți de respirație, senzație de rău și dureri de spate sau de maxilar.

Îngustarea sau blocarea vaselor de sânge, de exemplu, o afecțiune numită ateroscleroză, poate contribui la creșterea hipertensiunii arteriale.
Vasele de sânge blocate pot duce apoi la un atac de cord sau un accident vascular cerebral dacă inima și creierul sunt lipsite de oxigen, boala coronariană fiind cauza principală a atacurilor de cord.

Fumatul, excesul de greutate, consumul excesiv de alcool, colesterolul ridicat și diabetul sunt factori care contribuie la apariția bolilor cardiovasculare.

Totodată, atrag atenția specialiștii, stresul ridicat și genetica pot duce, de asemenea, la boli de inimă.

DEspre autor

Narcisa Pop are 15 ani de experienţă în jurnalism TV, presă scrisă și comunicare. A lucrat ca reporter, redactor, producător şi realizator de emisiuni la NCN, TVR, Transilvania Live și Digi24. Este absolventă a Facultății de Litere și a celei de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
27 iunie, 2025
Digitalizarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca: Modernizarea Infrastructurii Medicale prin Fonduri PNRR
30 mai, 2025
UBB și-a inaugurat Facultatea de Științe Medicale – Mesajul ministrului Daniel David pentru UMF
24 aprilie, 2025
Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, noua facultate a UBB
14 februarie, 2025
COMUNICAT DE PRESĂ: Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a investit în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale
5 februarie, 2025
Institutul Oncologic din Cluj a dublat capacitatea de tratament pentru bolnavii care vin la chimioterapie

Cancerul schimbă viața unui om și a întregii sale familii. Dincolo de diagnostic și tratament, ...

Panglica roz de la Cluj, sute de povești ale supraviețuitorilor în lupta cu cancerul

Omul modern mănâncă din mult mai multe motive decât foamea reală: pentru confort, pentru o ...

De ce mâncăm când nu ne este foame? Dietetician Sigina Pop, despre lupta cu obezitatea

Înțelegerea tulburărilor mintale: Ghid esențial de la expertul Simona Ștefan. În cadrul emisiunii Reporter Medical, ...

Tulburări Mintale: Ghid esențial oferit de psihoterapeutul Simona Ștefan, UBB

Vaccinarea anti-HPV îi protejează atât pe fete, cât și pe băieți împotriva unor infecții care ...

Vaccinul anti-HPV: protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți. Cum îi încurajează UBB pe tineri să se vaccineze

Cluj-Napoca găzduiește prima panglică umană împotriva cancerului din România. Aproximativ 300 de oameni se reunesc ...

Prima panglică umană împotriva cancerului din România, la Cluj Napoca

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Alegerile de astăzi pot influența felul în ...

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Dr. Corina Lucaci, despre longevitate

Revoluția biomaterialelor în medicina regenerativă: De la inginerie tisulară la soluții inovatoare. Ingineria tisulară, un ...

Cercetare de top la UBB: regenerare osoasă cu ajutorul particulelor de aur

Profesorul Petru Mircea povestește, în podcastul realizat de Raul Chiș la Reporter Medical, despre viața ...

Poveștile din „Alb și negru. Medic în Valea Jiului”, de Petru Mircea
Success message!
Warning message!
Error message!