• Acasă
  • /
  • Reportaj
  • /
  • Ministerul Sănătăţii: 5.032 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, în perioada 17 – 23 aprilie, 46 de decese
24 aprilie, 2023 14:04

Ministerul Sănătăţii anunţă, luni, că, în perioada 17 – 23 aprilie, au fost confirmate 5.032 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. În prezent, 1.178 de pacienţi sunt internaţi în spitale, 120 la ATI, dintre care un copil, conform News.ro.

Persoane infectate cu coronavirus
5.032 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus în perioada 17 – 23 aprilie.  FOTO: Pixabay.com

”În intervalul 17 – 23 aprilie 2023 au fost înregistrate 5.032 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 1.392 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că, până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.390.124 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.36.

Ministerul a mai precizat că, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 297 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

”În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 1.178. De asemenea, la ATI, sunt internate 120 persoane. Dintre cei 120 pacienţi internaţi la ATI, 98 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 120 sunt minori, 119 fiind internaţi în secţii şi unul în ATI”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Până astăzi, 68.047 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

În intervalul 17.04.2023 (10:00) – 23.04.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 46 decese (28 bărbaţi şi 18 femei).

Decesele au fost înregistrate: 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 13 dintre aceştia erau vaccinaţi.

În intervalul 17 – 23 aprilie 2023 au fost efectuate 8.363 teste RT-PCR şi 53.761 teste rapide antigenice.

”Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.853.966 teste RT-PCR şi 13.388.366 teste rapide antigenice”, a mai precizat ministerul.

DEspre autor

Aceasta stire a fost preluata de catre un redactor al Reporter medical, prima televiziune online cu specific medical din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
27 iunie, 2025
Digitalizarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca: Modernizarea Infrastructurii Medicale prin Fonduri PNRR
30 mai, 2025
UBB și-a inaugurat Facultatea de Științe Medicale – Mesajul ministrului Daniel David pentru UMF
24 aprilie, 2025
Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, noua facultate a UBB
14 februarie, 2025
COMUNICAT DE PRESĂ: Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a investit în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale
5 februarie, 2025
Institutul Oncologic din Cluj a dublat capacitatea de tratament pentru bolnavii care vin la chimioterapie

Cancerul schimbă viața unui om și a întregii sale familii. Dincolo de diagnostic și tratament, ...

Panglica roz de la Cluj, sute de povești ale supraviețuitorilor în lupta cu cancerul

Omul modern mănâncă din mult mai multe motive decât foamea reală: pentru confort, pentru o ...

De ce mâncăm când nu ne este foame? Dietetician Sigina Pop, despre lupta cu obezitatea

Înțelegerea tulburărilor mintale: Ghid esențial de la expertul Simona Ștefan. În cadrul emisiunii Reporter Medical, ...

Tulburări Mintale: Ghid esențial oferit de psihoterapeutul Simona Ștefan, UBB

Vaccinarea anti-HPV îi protejează atât pe fete, cât și pe băieți împotriva unor infecții care ...

Vaccinul anti-HPV: protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți. Cum îi încurajează UBB pe tineri să se vaccineze

Cluj-Napoca găzduiește prima panglică umană împotriva cancerului din România. Aproximativ 300 de oameni se reunesc ...

Prima panglică umană împotriva cancerului din România, la Cluj Napoca

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Alegerile de astăzi pot influența felul în ...

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Dr. Corina Lucaci, despre longevitate

Revoluția biomaterialelor în medicina regenerativă: De la inginerie tisulară la soluții inovatoare. Ingineria tisulară, un ...

Cercetare de top la UBB: regenerare osoasă cu ajutorul particulelor de aur

Profesorul Petru Mircea povestește, în podcastul realizat de Raul Chiș la Reporter Medical, despre viața ...

Poveștile din „Alb și negru. Medic în Valea Jiului”, de Petru Mircea
Success message!
Warning message!
Error message!