• Acasă
  • /
  • Reportaj
  • /
  • SURSE: Spitalul CFR din Cluj ar urma să se închidă. Peste 400 de angajați și 100 de pacienți așteaptă o decizie finală
Publicat: 21 decembrie, 2022 12:14
Actualizat: 30 octombrie, 2023 11:15

Peste 400 de angajați ai Spitalului Universitar CFR din Cluj-Napoca riscă să rămână fără locuri de muncă cu numai câteva zile înainte de Crăciun, după ce au fost anunțați că instituția va fi desființată, au declarat pentru Reporter Medical surse din cadrul unității. Surse care confirmă informația au fost citate și de StirideCluj.ro. O decizie a Ministerului Transporturilor, instituție în subordinea căreia se află unitatea sanitară, care nu ar mai putea asigura finanțarea spitalului, a căzut ca un trăsnet peste personalul medical care tratează cei aproximativ 100 de bolnavi internați aici în acest moment.

Contactat telefonic, directorul medical al Spitalului CFR, dr. Silviu Albu, nu a confirmat informația: „E o minciună gogonată”, s-a rezumat acesta să declare.

Totuși, o altă sursă din rândul sindicatelor din sănătate a precizat că pe adresa prefecturilor și consiliilor județene ar fi sosit o circulară din partea Ministerului Transporturilor care menționează că spitalele CFR ar urma să treacă în subordinea consiliilor județene. Prefectul de Cluj, Irina Munteanu, a afirmat că nu a primit un asemenea document și că nu poate confirma închiderea unității.

Spitalul CFR din Cluj
FOTO: www.institutiimedicale.ro

„Suntem peste 400 de angajați în spital și luni am fost anunțați că spitalul se va închide. Nu știm când se va închide, nu ni s-a comunicat asta. Noi suntem la serviciu și lucrăm. Avem cam 100 de pacienți internați în spital în acest moment. Mai multe nu vă pot spune pentru că nu știm”, a explicat o sursă din interiorul spitalului pentru Reporter Medical.

Potrivit Știri de Cluj, Ministerul Transporturilor nu mai dorește să finanțeze aceste spital, iar o soluție ar putea fi preluarea unității sanitare de către Consiliul Județean Cluj. Reportermedical.ro l-a contactat și pe vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, care a declarat că nu deține informații despre o eventuală închidere a spitalului. Vom reveni cu detalii.

 

DEspre autor

Narcisa Pop are 15 ani de experienţă în jurnalism TV, presă scrisă și comunicare. A lucrat ca reporter, redactor, producător şi realizator de emisiuni la NCN, TVR, Transilvania Live și Digi24. Este absolventă a Facultății de Litere și a celei de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
27 iunie, 2025
Digitalizarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca: Modernizarea Infrastructurii Medicale prin Fonduri PNRR
30 mai, 2025
UBB și-a inaugurat Facultatea de Științe Medicale – Mesajul ministrului Daniel David pentru UMF
24 aprilie, 2025
Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, noua facultate a UBB
14 februarie, 2025
COMUNICAT DE PRESĂ: Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a investit în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale
5 februarie, 2025
Institutul Oncologic din Cluj a dublat capacitatea de tratament pentru bolnavii care vin la chimioterapie

Cancerul schimbă viața unui om și a întregii sale familii. Dincolo de diagnostic și tratament, ...

Panglica roz de la Cluj, sute de povești ale supraviețuitorilor în lupta cu cancerul

Omul modern mănâncă din mult mai multe motive decât foamea reală: pentru confort, pentru o ...

De ce mâncăm când nu ne este foame? Dietetician Sigina Pop, despre lupta cu obezitatea

Înțelegerea tulburărilor mintale: Ghid esențial de la expertul Simona Ștefan. În cadrul emisiunii Reporter Medical, ...

Tulburări Mintale: Ghid esențial oferit de psihoterapeutul Simona Ștefan, UBB

Vaccinarea anti-HPV îi protejează atât pe fete, cât și pe băieți împotriva unor infecții care ...

Vaccinul anti-HPV: protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți. Cum îi încurajează UBB pe tineri să se vaccineze

Cluj-Napoca găzduiește prima panglică umană împotriva cancerului din România. Aproximativ 300 de oameni se reunesc ...

Prima panglică umană împotriva cancerului din România, la Cluj Napoca

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Alegerile de astăzi pot influența felul în ...

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Dr. Corina Lucaci, despre longevitate

Revoluția biomaterialelor în medicina regenerativă: De la inginerie tisulară la soluții inovatoare. Ingineria tisulară, un ...

Cercetare de top la UBB: regenerare osoasă cu ajutorul particulelor de aur

Profesorul Petru Mircea povestește, în podcastul realizat de Raul Chiș la Reporter Medical, despre viața ...

Poveștile din „Alb și negru. Medic în Valea Jiului”, de Petru Mircea
Success message!
Warning message!
Error message!