• Acasă
  • /
  • Reportaj
  • /
  • Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: Unul din trei români cu suspiciune de cancer refuză să continue investigaţiile
Publicat: 15 decembrie, 2022 12:37
Actualizat: 3 noiembrie, 2023 15:28

Lipsa programelor de screening și a educației medicale țin pacienţii cu cancer departe de tratament, susţine Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. Aceasta a organizat în opt localităţi rurale din România, aflate la mai mult de 20 de km de cel mai apropiat spital, o caravană în cadrul căreia s-au făcut investigații medicale populației care nu are acces facil la medic. Rezultatele au arătat că un român din trei, cu suspiciuni oncologice, refuză să continue investigațiile. 

 

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer
Caravana „Nu am făcut destul” este organizată, anual, de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. FOTO: fabc.ro

„Din 156 de pacienţi depistaţi cu suspiciuni oncologice la ediţia 2022 a caravanei rurale ‘Nu am făcut destul’, 51 au refuzat continuarea investigaţiilor medicale. Faptul că un pacient din trei nu este interesat de sănătatea sa, în condiţiile în care a aflat că are un risc major şi are asigurate gratuit investigaţiile următoare, dar şi transportul, arată nevoia de educaţie medicală şi de programe de screening în România”, informează un comunicat transmis de FABC.

A noua ediție a Caravanei s-a desfăşurat în perioada septembrie – noiembrie în mai multe comune din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova,  Giurgiu și Ilfov.

O echipă de medici specialişti şi rezidenţi, asistente medicale, studenţi la facultăţi de medicină şi elevi la şcoli postliceale sanitare au efectuat trei vizite în fiecare localitate şi au făcut testări medicale cu scopul de a depista boli oncologice: analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, PSA), analize de urină (urocultură şi sumar de urină), măsurarea glicemiei (instant şi din sânge venos), tensiunii, greutăţii, înălţimii, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, consult dermatologic şi dermatoscopie, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar.

„Persoanele găsite cu suspiciuni au primit recomandări de control suplimentar (mamografii şi biopsii pentru cancerul mamar, consult dermatologic, dermatoscopii şi biopsii pentru cancerele de piele, consult urologic cu ecografie pentru cancerul renal şi urotelial), dar şi programări la clinicile cele mai apropiate. După ce am fost în sate, am dat peste 300 de telefoane şi mesaje în această campanie, i-am programat, le-am dat telefoane să le aducem aminte de programări, i-am reprogramat uneori, i-am navigat prin sistemul de sănătate şi chiar le-am dat indicaţii rutiere prin telefon, dat fiind că pacienţii vin din rural şi clinicile sunt în oraşe, iar dacă nu aveau posibilitatea să ajungă la spital le-am asigurat şi transportul gratuit. Cu toate astea, un pacient din trei a refuzat din start să continue investigaţiile, iar alţii au renunţat pe parcurs – au mers la prima investigaţie suplimentară, dar nu şi la următoarea. Asta nu se traduce decât prin lipsa programelor de screening din România şi prin lipsa educaţiei medicale”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC, potrivit Agerpres.

În cele 24 zile ale caravanei au fost testate 1.136 de persoane (77% femei, 23% bărbaţi).

Conform FABC, 71% dintre cei testaţi suferă de obezitate sau au exces ponderal. Aproximativ 25% aveau valori modificate ale glicemiei, ceea ce sugerează fie un diabet slab controlat, fie depistarea diabetului.

Totodată, au fost efectuate 256 teste PSA. 8% dintre bărbaţii testaţi prezentau valori crescute ale PSA şi necesitau investigaţii suplimentare în vederea stabilirii unui diagnostic. 4% au valori modificate ale ureei şi creatininei şi necesită investigaţii suplimentare pentru evaluarea funcţiei renale.

În cadrul caravanei au fost făcute şi 625 dermatoscopii şi au fost depistate şapte suspiciuni de carcinom bazocelular, identificate de medici dermatologi.

Pe lângă testările medicale gratuite, caravana a avut şi o importantă componentă educaţională. Medicii au discutat cu pacienţii despre importanţa prevenţiei şi investigaţiilor medicale.

DEspre autor

Narcisa Pop are 15 ani de experienţă în jurnalism TV, presă scrisă și comunicare. A lucrat ca reporter, redactor, producător şi realizator de emisiuni la NCN, TVR, Transilvania Live și Digi24. Este absolventă a Facultății de Litere și a celei de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
27 iunie, 2025
Digitalizarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca: Modernizarea Infrastructurii Medicale prin Fonduri PNRR
30 mai, 2025
UBB și-a inaugurat Facultatea de Științe Medicale – Mesajul ministrului Daniel David pentru UMF
24 aprilie, 2025
Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, noua facultate a UBB
14 februarie, 2025
COMUNICAT DE PRESĂ: Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a investit în echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale
5 februarie, 2025
Institutul Oncologic din Cluj a dublat capacitatea de tratament pentru bolnavii care vin la chimioterapie

Cancerul schimbă viața unui om și a întregii sale familii. Dincolo de diagnostic și tratament, ...

Panglica roz de la Cluj, sute de povești ale supraviețuitorilor în lupta cu cancerul

Omul modern mănâncă din mult mai multe motive decât foamea reală: pentru confort, pentru o ...

De ce mâncăm când nu ne este foame? Dietetician Sigina Pop, despre lupta cu obezitatea

Înțelegerea tulburărilor mintale: Ghid esențial de la expertul Simona Ștefan. În cadrul emisiunii Reporter Medical, ...

Tulburări Mintale: Ghid esențial oferit de psihoterapeutul Simona Ștefan, UBB

Vaccinarea anti-HPV îi protejează atât pe fete, cât și pe băieți împotriva unor infecții care ...

Vaccinul anti-HPV: protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți. Cum îi încurajează UBB pe tineri să se vaccineze

Cluj-Napoca găzduiește prima panglică umană împotriva cancerului din România. Aproximativ 300 de oameni se reunesc ...

Prima panglică umană împotriva cancerului din România, la Cluj Napoca

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Alegerile de astăzi pot influența felul în ...

Ce putem face astăzi ca să trăim mai mult? Dr. Corina Lucaci, despre longevitate

Revoluția biomaterialelor în medicina regenerativă: De la inginerie tisulară la soluții inovatoare. Ingineria tisulară, un ...

Cercetare de top la UBB: regenerare osoasă cu ajutorul particulelor de aur

Profesorul Petru Mircea povestește, în podcastul realizat de Raul Chiș la Reporter Medical, despre viața ...

Poveștile din „Alb și negru. Medic în Valea Jiului”, de Petru Mircea
Success message!
Warning message!
Error message!